Băncile centrale nu mai pot forța scăderea dobânzilor. Va urma un nou ciclu de creștere în 2026?

Ultima reducere a dobânzii de politică monetară din SUA a avut loc pe fondul unor tensiuni semnificative în cadrul Federal Open Market Committee (FOMC), care include membri ai Consiliului Guvernatorilor și, prin rotație, președinți ai celor 12 divizii federale din cadrul Federal Reserve.

Comunicatul de presă arată că au fost două voturi pentru menținerea neschimbată a dobânzii, Austan Goolsbee (președintele Federal Reserve Bank of Chicago) și Jeffrey Schmid (președintele Federal Reserve Bank of Kansas City) și un vot, al recent numitului Stephen Miran, pentru o reducere cu 50 de puncte de bază.

Împotriva reducerii cu 25 de puncte de bază s-au pronunțat și mai mulți președinți ai diviziilor regionale fără drept de vot în FOMC.

Presa financiară internațională a subliniat “fractura” existentă la nivelul conducerii Federal Reserve, în condițiile în care nu peste mult timp președintele Trump va anunța succesorul lui Jerome Powell la conducerea celei mai importante bănci centrale din lume.

O altă decizie majoră a fost și lansarea un program de cumpărare a titlurilor de trezorerie pe termen scurt cu o valoare lunară de 40 de miliarde de dolari, despre care oficialii Fed-ului declară că nu reprezintă relaxare cantitativă ci “achiziții pentru gestionarea rezervelor” (RPM).

Scopul acestor operațiuni îl reprezintă asigurarea lichidității și stabilizarea piețelor pentru titlurile pe termen scurt, după cum scrie Bloomberg, astfel încât să fie prevenită apariția unui noi crizei pe piața repo, așa cum s-a întâmplat în a doua jumătate a anului 2019.

În ciuda limbajului neutru comunicatele oficiale și din presa financiară internațională, investitorul Michael Burry avertizează pe contul său de Twitter că operațiune de gestionare a rezervelor reprezintă un semnal clar al fragilității piețelor.

După anunțarea reducerii dobânzii de politică monetară (Federal Funds Rate, FFR) cu 25 de puncte de bază, analiștii prezenți la principalele posturi de televiziunea din SUA au declarat, aproape în unanimitate, că decizia se va transmite și la nivelul consumatorilor, prin intermediul dobânzilor pentru cardurile de credit și a celor ipotecare.

Din păcate, rata de referință pentru creditele acordate gospodăriilor nu este dobânda efectivă de politică monetară (EFFR), care a scăzut până la 3,64%, de la 3,89%, ci randamentul obligațiunilor guvernamentale de 10 ani, care și-a continuat creșterea și a depășit pragul de 4,2% (vezi graficul).

În aceste condiții, spread-ul dintre randamentul de 10 ani și EFFR a crescut până la cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani, conform cotațiilor de la Bloomberg.

Nu doar în Statele Unite dobânzile pe termen lung reacționează contrar semnalelor transmise de banca centrală. De fapt, chiar și dobânzile pe termen scurt încep să se încadreze pe traiectorii de creștere, în condițiile în care necesarul de refinanțare pe termen scurt al guvernelor este tot mai mare.

Acestea s-au deplasat de ceva timp către partea stângă a curbei randamentelor în căutarea unor costuri de finanțare cât mai reduse, însă astfel au determinat creșterea riscului de refinanțare, iar investitorii nu îl pot ignora.

“Pe măsură ce investitorii evaluează randamentele la care sunt dispuși să cumpere obligațiuni, aceștia sunt îngrijorați că politicienilor le lipsește ambiția sau chiar capacitatea de a controla finanțele țărilor lor”, subliniază Bloomberg, care apoi mai arată că “bancherii centrali ar putea fi neputincioși în a reacționa”, mai ales dacă avansul dobânzilor are loc pe fondul creșterii presiunilor inflaționiste.

Două mari necunoscute care amplifică incertitudinea sunt reprezentate de piețele private de credit și de capital. O știre recentă de la Bloomberg arată că legăturile dintre fondurile de credit privat și sistemul bancar reprezintă o nouă sursă de risc sistemic, conform unui studiu de la Moody’s Analytics și Securities and Exchange Commission (SEC).

Creșterea dobânzilor impune presiuni majore asupra valorii activelor financiare, iar implicațiile sunt foarte puțin cunoscute, atât din cauza gradului ridicat de leverage dar, mai ales, a opacității acestui segment de piață a creditului, a cărui valoare nominală a depășit două trilioane de dolari.

“Opacitatea și rolul lor în creșterea interconectării rețelei financiare înseamnă că ar putea amplifica în mod disproporționat o viitoare criză”, a fost avertismentul studiului publicat de Moody’s Analytics.

Jamie Rush, Tom Orlik și Stephanie Flanders, analiști la Bloomberg Economics și autorii cărții “The Price of Money”, au precizat că forțele politice și cele structurale au potențialul să transforme pragul de 4,5% pentru obligațiunile de 10 ani ale SUA în “noua normalitate”.

Mai mult, materializarea unor riscuri geopolitice, climatice sau tehnologice ar putea amplifica și mai mult presiunile asupra dobânzilor de referință și ar putea determina băncile centrale să înceapă anul viitor un nou ciclu de creștere a ratelor de referință.

Consecința directă va fi forțarea creșterii costurilor de finanțare atât în economiile occidentale cât și în cele în curs de dezvoltare, care vor nevoite să adopte măsuri dure pentru corectarea dezechilibrelor acumulate în ultimele decenii.

Călin Rechea